Omuletii de hartie
Și-au sărit, țup, țup, țup, în grădină.
Și au mirosit florile
și au stat de vorbă cu o buburuză
și s-au culcat într-o pădure de iarbă.
Dar a venit un băiat cu o pereche de foarfeci
și a spus: — O să vă CIOPÂRȚESC!
Și așa a făcut.
I-a ciopârțit în bucăți mici-mici-mici
și a spus: — Acu’ s-a zis cu voi.
Dar omuleții de hârtie au cântat:
— Ba nu s-a zis cu noi! Nu, nu și nu!
Ne ținem de mâini cât ne ține foița.
Suntem Tichi și Tachi și Spate-Ntors-Ciachi
și Bim-Două-Nasuri și Dița-Fundița.
Și bucățelele s-au lipit toate la loc
și omuleții de hârtie au zburat…
Traducere: Florin Bican
Ajutată de mama sa, o fetiță face un șirag de omuleți de hârtie. Fiecare are un nume, fiecare are ceva diferit. Se țin mereu de mână și le place să se joace. Dar hârtia este un material fragil, iar copiii cresc. Cât pot rezista niște omuleți din hârtie, desenați cu creioane colorate? În amintirea unui copil, pentru totdeauna.
Vă recomandăm și cărțile cu Gruffalo: Gruffalo și Puiul lui Gruffalo
Julia Donaldson (n. 1948) este o scriitoare, compozitoare și interpretă din Marea Britanie, foarte cunoscută și apreciată pentru cântece, piese de teatru și scenarii TV destinate copiilor, iar de două decenii și pentru numeroasele cărți pe care le-a scris. Gruffalo a fost publicată prima dată în 1999, în colaborare cu Axel Scheffler, un ilustrator la fel de cunoscut, și a devenit imediat un bestseller. A primit în același an premiul Nestle Smarties Book, iar în 2000 a fost desemnată cea mai bine vîndută carte pentru copii din Marea Britanie. Traducerile au urmat una după alta, Gruffalo fiind publicată până acum în 31 de limbi pe toate continentele. O adaptare pentru TV, sub forma unui film de animație de 30 de minute, a fost realizată în 2009.
Florin Bican (n. 1956) este poet și traducător. Din 2006 până în 2012 a coordonat, cu rezultate excelente, programul de traduceri al ICR (Institutul Cultural Român) sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici. Un interviu cu Florin Bican despre literatura pentru copii puteți citi aici: Literatura-pentru-copii-este-un-act-profund-subversiv.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.