„Tati si cutia cu pupici” o noua poveste despre tatici.
Cu toții știm că mamele joacă rolul principal în viața celor mici și nu le e teamă să preia controlul în situații tensionate. Tații se simt de la început puțin depășiți de situație și oarecum stingheri în noul statut de părinte și adult responsabil. Inspirat de această stângăcie evidentă a părții masculine, Pascal Bruckner a scris o poveste emoționantă despre un tată care se străduiește din răsputeri să se apropie de fiica lui, greșind tot mai mult și căutând soluții care mai de care mai ciudate…
Noul tătic e depășit de situație. Orice ar face, nu ajunge decât să complice lucrurile, astfel că soția lui îl numește elefant pe patine când vine vorba despre îngrijirea celei mici. În căutare de soluții pentru a deveni un tată bun, ajunge stresat și obosit, făcând tot felul de gafe la locul de muncă. Fetița lui se îmbolnăvește și singurul tratament pare să fie o cutie cu pupici. Deși prețul e enorm, fiica lui merită orice. Odată cu noua achiziție, fetița pare mai fericită ca oricând, mereu dornică de joacă și roșie în obraji. Însă neîndemânaticul tată o sparge în mii de bucăți și problemele încep din nou…
Morala acestei povești este că nimic nu înlocuiește dragostea unui părinte. Un copil are nevoie de dragoste din ambele părți, sprijin și sfaturi bune în diferite situații. Oricât de greu ar părea la început, iubirea nemărginită o simți din primul moment, nu trebuie să-i înveți limbajul.
Responsabilitatea enormă care apasă umerii fiecărui părinte se naște tocmai din această dragoste, din dorința de a lua cea mai bună decizie, de nu face nici măcar un pas greșit.
Bineînțeles, lucrul acesta este imposibil. Cu toții greșim, dar sperăm că greșelile noastre nu vor avea consecințe grave asupra oamenilor pe care îi iubim până la capăt. Trăim cu speranța zilnică a răsplătirii tuturor eforturilor noastre într-un viitor apropiat și facem ceea ce putem și când putem. Meseria de părinte nu e ușoară, oricât de clișeic ar suna. Nimeni nu ne învață să fim responsabili pentru altă ființă în afară de noi înșine.
Nimeni nu ne spune cât de mult putem iubi. Chiar dacă ar face-o, nu l-am crede până când nu am simți-o pe propria piele.
Alte povesti cu, despre si pentru tatici:
