Micul print pentru copii – Oamenii mari

Micul print pentru copii – Oamenii mari

Toţi oamenii mari au fost la început copii doar că prea puţini dintre ei îşi mai aduc aminte.

Micul prinţ e una dintre cele mai cunoscute poveşti din întreaga lume, un elogiu adus copilăriei, bucuriei şi importanţei lucrurilor simple. Micul prinţ e o lume în sine, în care guvernează distracţia, frumuseţea şi magia. Lucrurile fără importanţă nu îşi au locul aici, nici oamenii fără imaginaţie.
“Oamenii mari nu înţeleg niciodată nimic de unii singuri şi e obositor pentru copii să le tot dea explicaţii…Aşa sunt ei. Nu trebuie să ne supărăm pe ei.”

În lumea Micului Prinţ nu există timp sau loc pentru lucruri neînsemnate, pe care doar adulţii le iau în seamă. Există un sistem de valori bine definit, iar dintre aceste valori fac parte prietenia, dragostea şi încrederea în ceilalţi. Prietenia şi dragostea sunt foarte importante în viaţa unui om şi nu poţi să trăieşti cu adevărat dacă nu ai parte de ele. Dacă nu simţi fiorul începuturilor, magia care se întâmplă atunci când începi să cunoşti pe cineva, legăturile pe care le creezi alături de un om care mai deunăzi îţi era străin, ai trăit degeaba.

Şi toate aşa-zisele probleme pentru care adulţii se agită timp îndelungat, îşi pierd importanţa în faţa sentimentelor adevărate. Oamenii sunt cei care conteză cu adevărat. Şi ceea ce trezesc ei în ceilalţi. Şi lumile care iau naştere cu fiecare relaţie nouă, cu fiecare secret împărtăşit, cu fiecare confesiune din miez de noapte şi fiecare sărut inocent.

Oamenii mari sunt și ei analizați prin prisma tuturor lucrurilor pe care le fac și cărora le dau importanță – toate nimicurile cu care își umplu zilele și care le dictează viața, uitând astfel lucrurile cu adevărat importante. Sufletul trebuie hrănit încontinuu, cu momente și amintiri alături de cei care îl fac să vibreze. Dar oamenii mari par să dea mereu importanță lucrurilor care nu înseamnă nimic și uită de ceilalți destul de des. Oricât de mult s-ar minți că mai au timp, cel mai adesea acesta trece în defavoarea lor, răpindu-le ființele care contează. Și toate aceste nimicuri se adună, aducând în sufletele lor mai multă tristețe, mai multă amărăciune, mai puțină bucurie autentică.

Micul prinț pentru copii – Oamenii mari e una dintre poveștile care va rămâne mereu actuală, prin prisma valorilor pe care le promovează, a blândeții cu care faptele sunt relatate și a personajului principal, care descoperă lumea cu uimire, dragoste și blândețe față de tot ceea ce îl înconjoară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Transport Gratuit

Pentru comenzi cu valori de peste 300 lei.

Politica de returnare

30 de zile drept de returnare.

Livrare internațională

Livrare internationala de la 99 lei

Suport telefonic

Comenzi și informatii la numărul 0746612069.