De ce sa-i citesti bebelusului

De ce sa-i citesti bebelusului
Citește-i bebelușului în fiecare zi! După primii trei ani de viață, creierul bebelușului ajunge până la 90% din greutatea unui creier de adult, așa că nu-i de mirare că în acești trei ani copilul își dezvoltă capacitatea de învățare.
Atunci când părintii le vorbesc, le cântă sau le citesc bebelușilor, creierul este realmente “pe recepție”, adică se creează legături noi între celulele nervoase, iar legăturile vechi se întăresc. Acest proces de dezvoltare a creierului trebuie susținut nu numai printr-o alimentatie adecvată bebelușilor ci și printr-o bună stimulare a simțurilor (auz, văz, etc.).

Atitudinea pozitivă a părintilor față de carte și de citit în sine este de asemenea un factor care ajută în procesul de învățare, chiar și numai prin entuziasmul arătat de părinți pentru cărți. Bebelușii care își văd părintii citind cu plăcere vor învăța astfel că cititul este ceva distractiv și vor fi mai târziu receptivi la procesul de învățare când ajung la școală.

Orice părinte trebuie să înțeleagă că joaca este de fapt “munca” bebelușului, iar învățarea este mai ușoară cu ajutorul jocului. Ideile originale nu sunt de lepădat, asa că încurajați-l/ajutați-l pe bebeluș să învețe o poezioara un cântecel (de ce nu chiar si in alta limbă, fără însă a face o întreaga tevatură din asta) sau chiar să “regizeze” o mică piesă de teatru pentru familie.

Cercetătorii încurajează cititul povestilor de către părinți, ca pe o adevărată metodă de stabilire a legăturilor dintre părinte și bebeluș. În plus, cititul povestilor sau răsfoirea împreună a unei cărți pentru copii cu ilustrații sau imagini reale, oferă prilejul petrecerii unor clipe fericite împreună cu bebelușul tău.

Părintii nu sunt însă  singurele persoane care-i pot citi bebelușului, mai ales dacă programul lor este încărcat. Bunicii sau altă persoană care se ocupă de puiul tău îi pot citi acestuia sau chiar să-i spună povești. Desi există un mare numar de programe de televiziune destinate copiilor, s-a dovedit că vocabularul folosit în astfel de emisiuni este mult mai redus comparativ cu cel dintr-o carte cu povesti. In plus, timpul petrecut de un copil la televizor într-o săptămână să fie echivalent cu timpul alocat într-o zi cititului de plăcere. În consecință este bine ca cititul și uitatul la televizor să fie echilibrate, cel putin pentru copiii mici și bineînțes în favoarea cititului. Ar fi minunat dacă până la vârsta de 3 ani copilul nu ar fi expus deloc la ecrane.

Iată câteva idei prin care-l puteti încuraja bebelușul să învețe despre lumea înconjurătoare:

– recitați poezioare/cântecele în timp ce-l învățaîi zâmbiți-i; bebelușul va înțelege că-i o activitate plăcută și va încerca la rândul lui să învețe și el poezioare/cântecelul dvs.

– când bebelușul stă în bratele dvs. în timp ce-i cititi o poveste, țineti cartea astfel încât să o vadă și el și în timp va înțelege că cititul se petrece de la stânga la dreapta, mai ales dacă-l lăsați să întoarcă el paginile;

– nu uitați că învățarea este permanentă, în fiecare zi, indiferent dacă bebe merge de-a bușilea sau deja vorbește așa că, acordați-i toată atenția și ajutati-l să invete și repetați-i când este nevoie tot ceea ce l-ați învățat;

– cultivați-i spiritul de aventură; o nouă pisică, o nouă jucărie, ceva nou în alimentație și chiar o pasăre care se asează în grădina pot fi noi provocări de a învăța câte ceva despre lumea înconjurătoare ;

– lăsați-l să încerce până reușește, cu cărțile pe care încearcă să le răsfoiască zilnic; când reușește în ceea ce face, o simplă vorbă de încurajare din partea părintilor este suficient.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X