Ce este un copil?
Creatoare a peste treizeci de cărți pentru copii, Beatrice Alemagna este una dintre cele mai apreciate scriitoare, multipremiată cu distincții importante pentru creațiile sale. Modul său de a scrie, precum și sensibilitatea ilustrațiilor o recomandă drept un autor plin de empatie. Deschisă total față de lumea celor mici și o fină cunoscătoare a psihologiei copilului.
Ce este un copil? reprezintă un omagiu adus tuturor copiilor. O înțelegere profundă a sentimentelor și acțiunilor care îi caracterizează. Dar și o empatie fără margini față de aceste ființe speciale care împrăștie în jurul lor doar bucurie.
Copilăria este caracterizată mereu drept o perioadă fără griji, dar fiecare copil are sentimente profunde față de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. De multe ori se confruntă cu situații în care nici adulții nu ar ști cum să reacționeze. Prejudecata cum că cei mici sunt neastâmpărați, răi sau neascultători provine doar din insuficienta răbdare de a-i asculta, a-i înțelege și a-i ajuta să înțeleagă cu adevărat lumea ce-i înconjoară.
Îmi vine în minte un filmuleț care circula intens pe rețelele de socializare acum câteva săptămâni, care ilustrează într-un mod aproape perfect câte sentimente îi încearcă pe cei mici. Si câtă sensibilitate se poate ascunde în sufletul lor – au fost filmați mai mulți copii, inclusiv bebeluși, cărora li s-a montat pentru prima dată un aparat auditiv. Reacțiile lor sunt amuzante, imprevizibile și e imposibil să nu-ți smulgă măcar o lacrimă. Emoțiile lor sunt vizibile din prima clipă în care își aud părinții, iar cei mai mulți dintre ei încep să plângă, neștiind cum să gestioneze noul sentiment.
Copilăria ar trebui celebrată în fiecare zi, îndrăgită și apreciată pentru inocența și dragostea profunde pe care le emană. Și cred că orice poveste scrisă cu empatie și toleranță pentru toți copiii lumii ar trebui citită și dată mai departe. Nu e vorba doar despre mesajul autoarei. Ci și despre ilustrațiile care vorbesc mai mult decât cuvintele scrise pe pagini. Diversitatea imaginilor, sensibilitatea lor, culorile calde care bucură ochii cititorului.
Unicitatea fiecărui copil trebuie recunoscută și înțeleasă pe deplin, așa cum sugerează această carte. Fiecare copil e diferit de un altul și tocmai aceste diferențe le conferă autenticitatea. Copiii nu sunt adulți în miniatură și fiecare își construiește și gestionează propriile experiențe așa cum știe. Așa cum simte, așa cum a văzut că procedează adulții din jurul lui.
Avem mare nevoie de povești asemenea celor scrise de Beatrice Alemagna. Pentru că avem nevoie de o schimbare radicală a modului în care privim copiii. Avem nevoie să ne scuturăm de toate prejudecățile și ideile preconcepute legate de modul lor de a simți și reacționa. Avem nevoie de blândețe. De toleranță. De răbdare.