Iazul de Jim Lamarche

Pe la sfârșitul iernii, un băiat, Matt, descoperă un firicel de apă care izvorăște dintr-o groapă din pădure. Când se uită mai atent, își dă seama că groapa a fost cândva un mic iaz care a secat. Dar acum, uite, revine la viață! Și are nevoie de puțin ajutor.

Matt și prietenii săi se pun pe treabă. De-a lungul primăverii, curăță groapa, apoi construiesc din pietre un stăvilar. Apa se tot adună, astfel că iazul renăscut și împrejurimile sale devin un loc minunat unde copiii își petrec împreună zilele lungi de vară sau unde pot să patineze iarna.

Bucuria de a trăi în mijlocul naturii, descoperind ritmul anotimpurilor printre plante, animale și păsări, radiază din fiecare pagină a acestei povești inspirate din copilăria lui Jim LaMarche.

Vara a trecut mult prea repede. În ultima săptămână dinaintea școlii, tata ne-a văzut cam pleoștiți. „Ce vă trebuie vouă e o serbare în cinstea verii“, ne-a spus. „De ani de zile n-am mai folosit echipamentul ăsta“, a continuat el în timp ce scotea din garaj cortul și sacii de dormit. Pe malul iazului am mâncat hotdogi, am băut cacao și am cântat cântece de tabără de pe vremuri. Katie s-a lansat în ceea ce ea numea dansul libelulei. Am rămas treji mult după căderea întunericului și ne-am uitat cum răsar milioane de stele.

(Traducere de Florin Bican)
 

Jim LaMarche, cu cuvintele sale…

Este amuzant cum s-au petrecut lucrurile. N-am fost unul dintre acei copii cu o viziune clară asupra viitorului, care știu de la cinci ani că vor fi scriitori sau medici sau artiști. Mi-a plăcut să desenez, dar tuturor copiilor pe care-i știam le plăcea. Să fiu artist nici nu-mi trecea prin cap pe atunci. Ceea ce-mi doream să fiu, în ordinea preferințelor, era: magician, medic, preot (până când am aflat că, la noi, nu se pot căsători) și schior de performanță.

Întotdeauna mi-a plăcut să creez ceva nou și, atunci când începeam un proiect care-mi plăcea, mă țineam de el. Odată, când aveam cinci sau șase ani, am tăiat dintr-o pânză veche câteva mii de bucăți în formă de pană, pe care apoi am încercat să le lipesc pe trupul meu pricăjit. Multă vreme după aceea am fost convins că aș fi putut zbura cu adevărat de pe verandă dacă aș fi avut un lipici mai bun. Altădată, am scos lut din câmpul din spatele casei și am modelat o mulțime de animale pe care le-am uscat la soare, apoi le-am pictat cât de realist am putut. Am construit o mică grotă din ciment, am avut o colecție de fosile, mi-am făcut singur mocasini din bucăți vechi de piele găsite în pivniță și multe altele.

Am crescut în micul oraș Kewaskum din Wisconsin, SUA, oraș al cărui suflet era râul Milwaukee. Vara mă plimbam cu pluta pe el și înotam. Iarna patinam în lungul lui kilometri întregi. Primăvara și toamna, tata ne ducea în excursii cu canoea și admiram în tăcere malurile străbătute de căprioare, ratoni sau vulpi și pajiștile cu mii de stârci și gâște sălbatice. Și aproape tot anul pescuiam.

Am început să studiez biologia la Universitatea din Wisconsin, dar curând – nu sunt sigur când anume sau de ce – am trecut la artă. Totuși, încă nu știam că am să devin un artist profesionist. Între timp, m-am alăturat VISTA (Volunteers in Service to America) și m-am mutat la Bismarck, North Dakota, pentru a lucra cu United Tribes of North Dakota la crearea de materiale didactice pentru programa școlară. A fost o muncă minunată. Pentru că eram puțini, a trebuit să fac de toate: text, design, fotografie, ilustrație. Atunci mi-am dat seama că ar fi posibil să-mi câștig traiul ca artist.

Douăzeci de ani mai târziu, locuiesc în Santa Cruz, California, cu soția mea, Toni, și cei trei fii ai noștri, Mario, Jean-Paul și Dominic. Oceanul Pacific este la doar câteva străzi distanță, iar peisajul este foarte diferit de cel din Vestul Mijlociu, dar cumva Kewaskum și râul Milwaukee mă inspiră în aproape tot ceea ce desenez. Mi-au oferit decorul pentru această poveste despre copilărie și magia unei plute pe un râu.

Mă simt foarte norocos că am ajuns să fiu ilustrator de cărți pentru copii. Până la urmă, poate că nu e ceva atât de diferit de visul meu din copilărie de a fi magician. Doar cu o foaie albă de hârtie și fără nimic ascuns în mânecă, pot să creez ceva ce nu a mai existat vreodată.