Fetita care voia sa salveze cartile

Fetita care voia sa salveze cartile

Aveți în față una dintre cele mai frumoase și profunde cărți din câte veți citi vreodată. O poveste de dragoste dedicată cărților. O odă la adresa tuturor celor care nu doar citesc, dar ar face orice pentru a salva cărțile de la uitare și, nu în ultimul rând, o poveste pentru oamenii care nu își imaginează această viață fără prezența cărților.

Personajul principal din „Fetita care voia sa salveze cartile”, Anna, citește tot timpul. Pentru ea, viața e un șir nesfârșit de lecturi. Nu știe și nu vrea să trăiască altfel. Ar face orice pentru ca ziua să fie mai lungă, să aibă mai mult timp pentru citit. Dar Anna are o frică ascunsă – nu vrea să îmbătrânească, căci bătrânețea e aducătoare de tristețe, singurătate și uitare. Înafară de asta, Anna e un copil normal, un suflet bând și responsabil.

Povestea ei începe (evident) la bibliotecă, unde doamna Monsen îi spune situația tristă a cărților pe care nu le mai împrumută nimeni și care urmează să fie distruse, din lipsă de spațiu. Annei i se umezesc ochii la auzul acestor vorbe, iar apoi se înfurie și decide să salveze câte cărți poate. Își ocupă următoarele zile cu peste cincizeci de volume, pe care le citește cap-coadă, cunoscând tot mai multe personaje, unele demne de admirație, altele de-a dreptul înfiorătoare. Dar dintr-odată își dă seama că nu poate continua în ritmul acesta și se întoarce la bibliotecă, hotărâtă să ia o pauză de citit.

Doamna Monsen are însă alte planuri pentru ea. Îi întinde o cărticică subțire, numită Pădurea fermecată. O roagă insistent să o citească, fiind convinsă că e cartea de care Anna are nevoie. Povestea o captivează cu totul, iar ea continuă să citească până când… Surpriză! Finalul cărții lipsește.

Se pare că cineva a rupt ultima pagină, iar Anna e nu numai furioasă, dar și dezamăgită și determinată să afle sfârșitul poveștii. Face tot ceea ce îi stă în putință pentru a afla deznodământul – își întreabă colegii de la școală, îl roagă pe învățătorul ei să comande câteva exemplare din această carte, crezând că în ele va exista și pagina lipsă, se luptă din greu până când mintea i se luminează cu totul. Anna nu doar că își dă seama de finalul cărții, dar învață o lecție de care are nevoie cu adevărat ca să poată trăi mai departe așa cum și-a imaginat…

Dacă ar fi să-i dau un nou nume acestei cărți, ea s-ar numi SPERANȚĂ. Sau ÎNCREDERE. Sau DRAGOSTE. Fiecare din aceste trei cuvinte o definesc cu totul, la fel ca și eroina neînfricată din această poveste. Fetița care voia să salveze cărțile e una dintre cele mai tulburătoare lecturi pe care am pus mâna. De ce spun asta? Pentru că, o dată cu maturizarea noastră, trecem cu vederea lucrurile care contează cu adevărat.

Suntem mereu temători, neputincioși în fața schimbării, ne e frică de surprize și lucruri noi. Uităm ușor copilăria, când orice noutate era acceptată asemenea lucrurilor care făceau parte din rutina de zi cu zi, când fiecare experiență netrăită părea o aventură desprinsă din cărțile cu povești. Ne pierdem încrederea în oameni pe măsură ce creștem și ne pierdem încrederea în propria persoană.

Nu mai avem curajul sau avântul care ne caracteriza abia ieri, ne complacem în situațiile în care ne aflăm și ne trăim viețile după cum ne dictează alții. După cum ne spune societatea, după cum face toată lumea din jurul nostru, după modelele pe care le cunoaștem deja. Cel mai trist e că uităm să visăm. Uităm să îndrăznim la lucruri mărețe, să schimbăm ceea ce nu ne place, să încercăm lucruri noi pentru a afla cine suntem cu adevărat. Și tocmai lucrurile astea ne sunt evidențiate în această minunată poveste. Adevărul e simplu, e chiar în fața ochilor noștri. Trebuie doar să-i deschidem și să-l acceptăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X