Lupul de nisip

lupul de nisip

Lupul de nisip

“-Universul e totul, spuse Lupul de Nisip. Tot ce există! Este ce-i aici și acum și ce-i atunci și acolo. Lumină și întuneric, galaxii și stele, planete, comete, trompete și vulturi și fluturi și caramele din alea mici și turtite care zac pe fundul buzunarelor de la pantaloni câteodată.”

Prietenia este una dintre cele mai mari bucurii ale vieții. Există însă și prietenii neobișnuite, pe care oamenii mari nu le pot înțelege pe deplin și nu le pot accepta ca atare. Lumea copilăriei le adoptă cu o ușurință ieșită din comun, căci acolo totul este posibil. Animalele pot vorbi, prietenii imaginari există cu adevărat și prieteniile nu țin cont de rasă. Prietenii imaginari sunt de toate formele și mărimile. Apar când te aștepți cel mai puțin – atunci când speranța pare pierdută cu totul și lumea din jur pare să te sufoce cu greutatea ei.

Lupul de nisip este povestea unei prietenii speciale dintre o fetiță și un lup. Pe cât de neobișnuit, pe atât de inventiv, Lupul reușește să îi arate fetiței o altă lume decât cea cu care este obișnuită zi de zi. Îi arată toate lucrurile din jurul ei pe care a fost prea neatentă ca să le observe. O învață limbi străine și o îndeamnă să îndrăznească mai mult. Să își schimbe atitudinea față de oamenii din jurul ei pentru ca ceilalți să înțeleagă cine este cu adevărat și ce vrea.

Prietenia cu Lupul de Nisip reprezintă pentru Zackarina, protagonista poveștii, un refugiu pentru singurătatea extremă în care se află. Pentru timiditatea care îi dă târcoale, reușind astfel să-și depășească toate temerile. Propria imaginație devine astfel un loc perfect de a evada din lumea celor mari, etern împorvărată de probleme și plictisitoare.

Tema prietenului imaginar am mai întânit-o în câteva cărți pentru copii și cred că se discută prea puțin despre ea. Căci există o mulțime de copii care îți găsesc refugiul într-o ființă pe care o pot vedea doar ei, fără ca cei din jur să-I înțeleagă sau să-I asculte. Există copii care își văd prietenul imaginar ca pe un frate, un membru real al familiei. Obligându-și părinții să pună un tacâm în plus la masă, să cumpere haine pentru amândoi, să pretindă în fața celorlalți că au doi copii în loc de unul etc. Sunt situații pe care nu le știm gestiona, căci nu înțelegem cu adevărat motivele din spatele lor.

Prietenii imaginari sunt de fapt frici ascunse, neputința de a interacționa cu ceilalți, timiditate și emoții intense. Prietenul imaginar reprezintă refugiul perfect, în antiteză cu lumea înconjurătoare.

Vă recomand cu drag această carte, atât pentru tema abordată, cât și pentru mesajul pe care îl transmite – unul blând, care îndeamnă la răbdare și toleranță, înțelegere totală și acceptarea unor situații, oricât ar părea acestea de improbabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X