Invatam? Ce placere !

INVATAM CE PLACERE

Invatam? Ce placere !

Cu ajutorul unor animăluțe simpatice și dornice de cunoaștere, minunata Brigitte Weninger le arată celor mici cât de important e să fii mereu deschis la nou. Dornic să cunoști ceea ce există în jurul tău și ce mult înseamnă să conștientizezi talentele pe care le ai, lucrurile care te deosebesc de ceilalți.

Totul pornește de la dorința Toniei, o cârtiță care își dorește să poată citi la fel ca Sim, soricelul care îi încântă în fiecare seară cu o poveste. Iar Sim hotărăște să înființeze o școală pentru toți prietenii lui curioși, pe care să îi învețe nu doar să citească, ci tot ceea ce știe el. Astfel, fiecare află multe lucruri despre sine – fiecare are un talent special, o calitate anume pe care o poate transmite celorlalți.

Până și ariciul descoperă calitatea care îl face special, salvându-și prietenii dintr-un mare pericol. Iar procesul de învățare nu se termină niciodată, căci lumea din jur te surprinde încontinuu și în fiecare zi există o noutate care merită investigată. Mereu avem ceva de învățat de la cei din jurul nostru, iar viața ne oferă mereu oamenii meniți să ne dea lecții importante.

Cartea le vorbește celor mici despre importanța învățatului, dar în special despre puterea unui grup în punerea în practică a unei idei. Când mai multe persoane au un scop comun, ei reprezintă o forță în calea căreia nu stă nimic. La fel ca în situația animăluțelor dornice să citească, în viața reală prietenia și susținerea oamenilor dragi cântăresc mult în balanță.

Fiecare om reprezintă o lecție de viață și din fiecare experiență (fie trăită sau povestită), avem ceva de învățat. Iar cei mici trebuie să știe cât mai devreme că oamenii contează și e important să ne bazăm pe ei, căci așa funcționează lumea dintotdeauna și până și în cel mai întunecat colț răsare o rază de lumină. Cam așa e și prietenia – luminează chiar și momentele în care simți că totul ia o întorsătură nepotrivită sau că nimic nu mai e la locul potrivit.

Ilustrațiile lui Eve Tharlet sunt, ca întotdeauna, minuțioase și pline de detalii fascinante. Personal, o consider una dintre cele mai talentate ilustratoare de cărți pentru copii. Frumusețea personajelor sale, delicatețea cu care își trăiesc povestea prin imagini nu fac decât să amplifice mesajul poveștii și să ascută toate simțurile cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X